„Obiectul istoricilor este trecutul : un trecut din ,care n-au mai rămas decît semne sau vestigii, cu ajutorul cărora ne formăm o viziune asupra lui. Obiectul nostru este de asemenea trecutul, dar un trecut care dăinuie : literatura înseamnă în acelaşi timp trecut şi prezent. Regimul feudal, politica lui Richelieu, Gabela, Austerlitz sînt trecut dispărut pe care îl reconstituim.
Cid-ul şi Candide sînt mereu aci, aceleaşi ca în 1636 şi 1759, nu ca piese de arhivă, ordonanţe regale ori catagrafii edilitare, în stare fosilă, moarte îşi reci, fără nici o legătură cu viaţa de azi, ci, asemeni tablourilor lui Rembrandt şi Rubens, mereu vii -şi încă pline de proprietăţi active, conţinând pentru umanitatea civilizată posibilităţi inepuizabile de stimulare estetică ori morală.
Condiţia noastră este aceea a istoricilor artei : materia noastră o constituie operele ce ne.stau în faţă şi.ne emoţionează la fel cum au emoţionat primul lor public. Faptul acesta reprezintă un avantaj şi totodată opri-. mejdie, oricum, ceva cu totul specific, ce va trebui să se traducă, în cadrul metodei, printr-o orientare specifică.
Desigur, şi noi răscolim, ca şi istoricii, o mare cantitate de documente — manuscrise ori tipărituri —,. care nu sînt altceva decît simple documente. Dar asemenea documente ne slujesc doar la încadrarea, la luminarea acelor opere care constituie obiectul nostru specific şi direct: operele literare.”[1]
[1] Gustave Lanson, Încercări de metodă critică şi istorie literară, traducere de Marina Dimov, pregaţă de Paul Cornea, Bucureşti, Editura Univers, 1974
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu