Pagini

vineri, 27 ianuarie 2012

Un mare savant despre vorbire: Al. Rosetti

Spiritul a prezidat la debuturile vorbirii, care este o tehnică semeiologică laringo-bucală de aceeaşi ordine ca vorbirea prin gesturi. Dar spre deosebire de gesturi, care pot fi executate con­comitent, cuvintele, în vorbirea laringo-bucală, se succed şi sunt percepute în timp. Din două cuvinte reunite, unul trebue să precedeze pe celă­lalt. Rezultă de aci că vorbirea, ca şi cugetarea, este în funcţie de timp.
„În genere, comunicăm ideile noastre prin vorbirea luată în sensul ei cel mai larg, adică prin fraze, propoziţii, aşa cum le numeşte gra­matica. Aceste fraze traducând, simbolizând o cugetare, şi cugetarea precedând în mod normal forma sa gramaticală, Sfântul Ion va fi vrut să spună: cugetarea a fost la început" (Leo Jordan, 45, p. 2).
Vorbirea nu ar fi putut, însă, să ia naştere fără logos sau inteligenţa umană (germ. Geist, Vernunft, Gedanke „spirit, raţiune, cugetare").
„Vorbirea, cum zice W. James, presupune comprehensiunea unui semn ca semn, adică un act de inteligenţă" (Serrus, 102, p. 25).
Animalul nu emite nici cuvinte, nici fraze. Căci cuvântul are două caracteristici: este arti­culat şi are un anumit sens convenţional. Ex­presiile animalelor au un sens global, nu unul convenţional, ca cuvintele din; vorbirea umană. Originea vorbirii stă deci în logos. Omul vor­beşte pentru a comunica ceva, pe când animalul exprimă numai o emoţie. Ceea ce lipseşte ani­malului pentru a putea vorbi, este creierul.
Afară de aceasta, vorbirea s'a născut din ne­cesitatea impusă de societate fiecărui individ şi din solicitarea continuă a societăţii.
Putem, prin urmare, să ne reprezentăm gân­direa formulându-se printr'o plasă subţire for­mată din cuvinte.”

Al. Rosetti

Niciun comentariu: