Pagini

joi, 19 ianuarie 2012

Despre sat, fără lacrimi, dar nici zâmbind

O întrebare neliniştitoare a societăţii româneşti de astăzi este, sau ar trebui să fie, încotro se îndreaptă satul românesc în condiţiile în care opţiunea Statului a fost, dacă nu desăvârşită, în orice caz declarată, spre Vestul civilizat. Răspunsul aşadar a fost dat, dar întrebarea nu a primit dezlegare, fiindcă acolo unde se îndreaptă satul românesc, satul a încetat să mai existe sau se confundă cu civilizaţia modernă: a devenit un oraş mai mic, deci a dispărut.
            Premiza demersului nostru este următoarea: satul românesc se îndreaptă spre pieire, iar dacă da, care este rostul acestei alergări. Şi inversul ei: rămânând ce a fost, are el un alt sfârşit decât cel spre care aleargă sau este împins să alunece? Întrebările de mai sus - ca şi răspunsurile – au sens dacă definim mai înainte locul satului în societatea românească astfel încât să ne dăm seama care sunt avantajele menţinerii lui şi care ar fi riscurile dispariţiei. Altfel spus, este nevoie să analizăm care a fost şi este funcţia satului.

Niciun comentariu: