Pagini

marți, 24 ianuarie 2012

Câteva vorbe despre Yalta

Dramatizarea Yaltei nu provine de fapt din caracterul şi obiectul tratativelor, ci din justificarea lor perversă. Istoria omenirii este un lung şir de conflicte determinate sau determinând anexări şi jecmăriri de teritorii populate cucerite şi recucerite, luate, preluate, reluate: dar pentru prima oară, nişte brutale subordonări sunt  rezemate prin afirmarea solemnă a contrariului naturii lor arbitrare şi spoliatoare, ca acţiuni în baza principiilor libertăţii, democraţiei, umanismului, raţiunii, armoniei şi colaborării internaţionale, pentru binele şi progresul întregii lumi.
Yaltei îi succede întâlnirea de la Potsdam a treimii aliate, din 1 iulie-2 august 1945. Tratative abia complicate prin schimbările juvernamentale vestice: Roosevelt moare la 12 aprilie 1945, locul său fiind preluat de ignorantul Harry Truman, care crede că prin concesii îi poate aduce pe sovietici la sentimente mai bune faţă de țările ocupate; Churchill pierde probabil strategic alegerile, lăsând lui Clement Atlee locul la tratative. La întâlnirea de la Teheran, reprezentativă postură, iniţiată de preşedintele american.

Chestionat de Churchill asupra soartei unor state europene, Stalin răspunsese în felul său concis şi doar retrospectiv echivoc: România şi Bulgaria vor rămâne ce au fost şi vor fi veşnic — nişte mici state, în declaraţia oficială de la Potsdam se afirmă că România, Ungaria şi Bulgaria sunt state care „nu vor mai cădea niciodată în sfera de influenţă a vreunei alte naţiuni"; la întrevederea cu Vîşinski, venit după acordul de la Yalta să instaureze guvernul Petru Groza, regele Mihai încearcă să-şi argumenteze opoziţia prin evocarea comunicatelor publice de la Yalta, dar ministrul sovietic bate cu pumnul în masă şi răcneşte : „Yalta sunt eu!"

Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine

Niciun comentariu: