„Am fost atît de tare deprinşi în copilărie cu poveştile şi analizele mitologiei încît, atunci cînd ajungem capabili de judecată, ele nu ni se mai par atît de uimitoare pe cît sînt. Dar dacă reuşim să scăpăm din chingile obişnuinţei, după cum scria Fontenelle în 1724, nu se poate să nu fim surprinşi constatînd stranietatea producţiei în care am încercat să desluşim funcţionarea spiritului uman. Azi, ca şi odinioară, toţi credem a şti că nu există popor a cărui istorie să nu înceapă cu legende sau cu mitologia. Fontenelle, pe cît de bine informat, pe atît de prudent, adăuga: «în afara poporului ales, care prin grija deosebită a providenţei a păstrat adevărul». Şi se cunoaşte prea bine cum la unii gînditori ai secolului al XlX-lea chestiunea mitologiei se leagă de cea a politeismului de care, fireşte, ne-ar fi izbăvit Israel, dar fără a ne cruţa totuşi de truda «demitologizării», pînă mai ieri, a Noului Testament.[1]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu