Habar nu aveam
De ce mă simt bine
Parcă scăpasem de ham
Și porneam pe coline.
Picioare erau spârnele
Alergau unde vream
Nu-mi păsa de belele
Gândul tău, perpetum balsam.
Vântul cânta ca un poem,
Cuvintele veneau de la sine
Alunecau ca sania trasă de ren,
Mai să mă sperii de-atâta bine.
Dar nu pot fi ferice
Până la capăt dacă nu știu
Mintea scapără ca atinsă de brice
Și din horă se schimbă în chiu.
Curând m-am lămurit
Cum se limpezește apa-n fântână,
Obrazul bătrân s-a despietrit
Și gândul a pierdut orice frână.
Trecuse la-nălțimi de fereastră
Plutind pe aripi ușoare
Pasărea, pasărea măiastră
Care arde și nu încetează să zboare.
Un comentariu:
superb!
Trimiteți un comentariu