Stă Orfeu, colul tic razim pe-a lui arfă sfărîmată,
Ochiu-ntunecat şi-ntoarce şi-l aruncă aiurind
Cînd la stelele eterne, cînd la jocul blînd al mării —
Glasu-i ce-nviază stînce stins de-aripa desperării —
Asculta cum vîntu-nşală şi cum undele îl mint.”
M. Eminescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu