Pagini

vineri, 27 ianuarie 2012

Raporturi și cugetări

Raporturile presupun lucrurile. Obiecte şi ra­porturi, iată cugetarea. . . Se pare deci că, în toate cazurile, cugetarea operează asupra unor date, asupra unui lucru, asupra unei scheme, asupra unui semn. . . Cugetarea nu e niciodată „pură". Cu ce ar gândi? Ea presupune întotdeauna o conştiinţă confuză a obiectelor sale şi a raportului dintre ea şi ele" (Delacroix 22, p. 379, 402 sq.).
Aceasta se datoreşte faptului că cugetarea este dominată de intenţie (sensul fenomenologic/ tendinţa gândirii de a avea obiect).
Vorbirea nu poate fi însă explicată direct prin gândire, din cauza caracterului arbitrar al vor­birii (v. mai jos). Dar vorbirea ajută la creaţia cugetării.
„Într'un articol concis, numai de câteva pagini, „Asupra desăvârşirii progresive a cuge­tării în vorbire", H. von Kleist a pus, cu o vigoare magistrală, problema pe care o tratăm. El pleacă de la faptul că rolul vorbirii nu se limitează deloc la comunicarea cugetărilor preexi­stente, ci că vorbirea este un mediator indis­pensabil pentru formaţia cugetării, pentru devenirul său intern. Vorbirea nu este o simplă transpoziţie a cugetării în forma verbală: ea  cooperează în mod esenţial la actul primitiv care o fundează.”

Al. Rosetti 

Niciun comentariu: