„Atunci cînd vorbim despre reprezentările sociale, plecăm, în general, de la alte premise. Considerăm, mai întîi, că nu există o ruptură dată între universul exterior şi universul individului (sau al grupului), că subiectul şi obiectul nu sunt funciar eterogene în câmpul lor comun.
Obiectul este înscris într-un context activ, în mişcare, dat fiind că el este parţial conceput de către o persoană sau de către o colectivitate ca prelungire a comportamentului lor şi nu există, pentru acestea, decât în funcţie de mijloacele şi metodele care permit cunoaşterea sa. De exemplu, definiţia psihanalizei sau a rolului psihanalistului depinde de atitudinea faţă de psihanaliză sau de psihanalist şi de experienţa proprie a autorului definiţiei. A nu recunoaşte puterea creatoare a obiectelor, a evenimentelor, a activităţii noastre reprezentative echivalează cu a crede că nu există nici un raport între „rezervorul” nostru de imagini şi capacitatea noastră de a le îmbina, de a scoate din ele combinaţii noi şi surprinzătoare.” [1]
[1] Moscovici, Serge, Psihologia socială sau Maşina de fabricat zei, traducere din limba franceză de Oana Popârda, Iaşi; Polirom, 1997, p.36.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu