Să mă nasc înapoi, în
păduri sfîşiate,
cu picioare la
legenda de cenuşă
în hăurile ochilor
goi de statui
unde ziua n-are Acolo
şi Acum ?
Într-una mă petrecură
la rîu, ei —
floare cuvîntului
suind nave umane
aştept dragostea ?
Dar frunzele - porumbei jar
nu mă mai nasc îndărăt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu