Poem vechi

Un poem bătrân ca grija

Îmi tot da ocol la geam,

N-avea față, dar ca ninja,

Mă pândea și-l dibuiam.

Începutul părea simplu

Primul pas mic, copăcel

Dar când s-ajung la multiplu

Mi se punea un cârcel

Însă nu urca spre cer

Ca o viță pe arac,

Era ca un prost actor

Care nu mai are trac.

Și ca din senin, odată,

Pe-o potecă trecea ea,

Viața mi-a părut că-i plată

Fiindcă ea o lumina.

Mi-a făcut un semn din mână,

Semn discret, pentr-un ales,

Și-a zis: pentru totdeaună

Te iau, scrie primul vers.

Nu l-am scris, fiindcă ardea

Chiar sub mine, sub picioare,

Ca la Moise, pajiștea

Care l-a trimis spre soare.

Nu l-am scris dar l-am gândit

Fir dulceag ca de poveste

Gând rotund de mărgărit

Despre-a fi și despre este.