Băsmuleț

Am găsit un colț de pădure,
Vulpițo,
Pe care-l călcase înaintea mea
Un ademenit
De nemurire
Cu numele
Mihaiul haranghel.

Mi s-a zis că face orice
Vulpea,
De-i promit că
n-am să trec pragul
dupa ce voi bea
din apa sfințită
a fărădemorții chemare.

Beau, setea se stinge
Ca un carbune care atinge inima
Și nu lasă decât sfârâitul sângelui.

Dar ce mai e inima
Când nici zdrențele timpului
n-o mai acopar,
ia, un zâmbet acolo,
un oftat, colțurile gurii
mimând un sărut.

Promit
Să nu trec peste hotar
Si să mă topesc în uitare.
Dar blana ta va
Simți vântul
Când ai să
Mă calci.

În picioare,
Cu picioare
Peste vizuina
Caldă
Ca un zâmbet
Al copilului
Ce nu vrea(u)
Să uit că
Am fost.