Nu
in pantofi de domnișoară
cânta
toamna, lacrima toamnei e ploaie,
ochiul
tău senin e primăvară.
Lasa-l
pe poet cu verdele crud,
tu ești crudă
ca
samburele mărului
spart
în două
în
dinți de bărbat
pe
malul lacului, unde istoria
era
ieșită din timp,
și
doar tu, prințesa poeziei,
mai
țineai viu
sângele
albastru
al
Martei Bibescu
și
al vodălui Brâncoveanu.
Eu,
poet decapitat,
căutam
cuvinte frumoase
cu
care
să
te adorm.
Dar
tu nu de somn
duceai
lipsa,
ci
de vis.
Vrei
un vis?
Esti
exact ce cauți
când
privești
ochii
mei de râu fără
maluri.
Intr-o
zi,
poate
chiar mâine,
am
să mă vărs
în
mare
cea mare
a
iubiri
tale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu