Nu știi unde va duce poteca
De sub arțari,
Se întreba
Și te întreba poetul
Aflat lângă o prăpastie
De timp,
Ceva între este și,
Desigur este,
Fiindca el nu poate trăi
Fără certitudinea
Indoielii.
Și tu,
Ecou
De tinerețe,
Îi arăți sânul tau:
Eterna câmpie
Pe care se poate odihni
Inainte de a urca –
Atingerea lui,
Mușchi de câmpie.
Tinerețea ta
Un mesteacan,
Evident alb.
Mă voi cățăra
În el
Până la mine,
Până în tine,
Până în noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu