Nu puneți piedici poetului,
Oricum are ghiulele legate de piciore,
Cuvintele lui sunt mai grele decât insomniile
Și e totdeauna la un pas
De ultima cămară a piramidelor.
Nu-l certați,
Sufletul lui e piftie de stele,
Norii îl sperie
Cum lupoaica tresaltă
La adierea vântului.
Nu-i dați un nume
Fiindcă e fratele cuvântului,
Prâslea cel înegrit de cenușă,
El pleacă și se întoarce la vatră.
O singură dată
Pune mâna pe arc
Și atunci ucide de șapte ori
Balaurul cu șaptezeci
Și șapte de neinimi.
Nu vă îngrijorați unde va dormi.
Așternutul lui sunt silabele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu