Petre Stoica despre Marin Preda

"Aş minţi afirmînd că am făcut parte din intimii celui care a dat ţării acesteia opere de înălţare sufletească: Întîlnirea din Pămînturi, Moromeţii, Imposibila întoarcere, Risipitorii, Intrusul, Delirul, Viaţa ca o pradă, Cel ihai iubit dintre pămînteni — şi desigur şi altele ieşite de sub sfînta lui pană. Dar în perioada premergătoare revoltătorului, incredibilului Sfîrşit, i-am stat destule ceasuri în preajmă ascultîndu-1, la rîndu-i ascultîndu-mă. Marin Preda nu-şi aroga aere de sacerdot fanatic vor­bind şi cerînd supunere oarbă. Îl ascultai cu plăcere, exprima o gîndire lucidă şi exactă, comprehensivă, cu spaţii în care puteai intra liniştit, fără teamă că părerile îţi vor ii şfichiuite de biciul intoleranţei. Poseda o cultură solidă ce i-o descopereai zilnic cu uimire. I-o fi scăpat vreo scriere filozofică esenţială? Cine mai vorbea ca el despre Tolstoi şi Dostoïevski, tîlcuind cu fineţe replici şi pasaje ce scăpau pînă şi exe­getului? Pe clasicii noştri îi supunea unei judecăţi originale, aruncînd lumini în unghere întunecate să-ţi arate piatra preţioasă. Ştergea în acelaşi timp conture de pe hărţi literare părînd definitiv trasate. Paleta culturii sale o îmbogăţeau culori cîte există ca să poţi alcătui tablouri complete: în strălucire şi profunzime. La o cină făcuse preţ de două ore o excursie sclipitoare în lumea muzicii clasice, înmărmurind come­senii. Îl pasionau aspectele vieţii politice, economice şi sociale, ţinîndu-şi informaţia la zi. Nimic nu îl lăsa indiferent, indignîndu-se pînă şi de lucruri insignifiante: „Auzi, domnule, unde au ajuns ţăranii noştri?... Să facă ţuică din amestecuri cu dero!..." Autorul Moromeţilor ura visceral minciuna, „spiritul primar agresiv", nedreptatea, intoleranţa, falsele valori moral-umane, „era ticăloşilor". În tratatul lui de istorie contemporană nu încăpeau file cu interpretări abuzive de tip Jean-Paul Sartre sau Cohn Bendit. Ştia să facă distincţia netă între dimineaţa şi amurgul bătrînei doamne Europa."