"După „revoluţia"
din decembrie 1989, s-au aflat, unii, destui, denigratori ai lui G. Călinescu,
cum că s-ar fi situat şi el (tocmai el, marele istoric şi critic!) în prea
numeroasa tabără a compromişilor care au colaborat cu comunismul, laolaltă cu
Sadoveanu, cu Arghezi, cu Camil Petrescu, Mihai Ralea, Alexandru Rosetti,
Victor Eftimiu, Iorgu Iordan, Serban Cioculescu, până la urmă, chiar fostul
puşcăriaş Vladimir Streinu şi puşcăriaşul cu mulţi ani făcuţi la Aiud, cel mai
înverşunat fost duşman al comunismului Nichifor Crainic, până la
„neînsemnaţii" (aşa par acum, căci de ei nu se prea face caz), Beniuc,
Zaharia Stancu, Măria Banus, Eugen Jebeleanu, Radu Boureanu etc, până la
ultimii scoşi de la naftalină pe vremea ceauşismului, prin 1964—1968, cu
perfidie, când, „s-a mai slăbit şurubul ideologic", de nu mai puteai şti
care a fost comunist (şi mai poate fi) şi care nu, într-atât de mult se
„compromisese" comunismul însuşi, deviat înspre... ceauşism'. Semne de
asemenea „colaborări" veniră, la drept vorbind (sincere sau nesincere, lucrul nu
mai avea importanţă), şi dinspre alţii, de la un Cezar Petrescu, de exemplu,
sau de la Bacovia (care se lăsase reeditat şi pus printre luptătorii de partea
clasei muncitoare), însuşi Ion Barbu scriind, la un moment dat o poezioară
proastă unde evoca pe „democratul revoluţionar" Nicolae Bălcescu. Era
curtat, cu oarecare succes, chiar Lucian Blaga care, pentru a supravieţui
scrisese un studiu filosofic asupra iluminismului, prima reeditare, bogată, a
poeziilor lui, apărând în 1962, în anul imediat următor morţii poetului, prin
asiduităţile lui G. Ivaşcu. Foarte puţini au fost cei care nu au
„colaborat", la drept vorbind, lui Blaga putându-i-se alătura abia un V.
Voiculescu („reabilitat" şi el îndată după moarte, publicat abundent) ori
un Victor Papilian, acesta dispărut dintre cei vii în timpul valului
arestărilor dejist-paukeriste."
ION ROTARU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu