Când
te-au văzut, Domnule Domn,
Apele s-a cutremurat
Şi s-au răsturnat pe spate
Ca buruieni uscate la arat.
Că drumurile tale toate-s sfinte
Şi gândurile-adânci cum e o grijă,
Nu ca la omul cu puţină minte
(Cam cât muscalul adormit în birjă).
Norii o iau la fugă când respiri
Şi-încep să toarne cu găleata
Iar pe poeţi în noapte în inspiri,
Tocmai când zic: acum nu pot, şi gata.
Tunetele tale sparg timpane
Şi se răstorn ca valurile mării,
Ce nu pot fi oprite cu obloane
Cum nu se pierde-n ocnă, gustul sării.
Doar să deschizi tu gura, şi cuvântul
Se va rostogoli ca un dovleac,
Iar muritori sub el, secoli de-a rândul,
Ca şi cei care-s vii, nu mai au leac.
Pe cei aleşi, de-o parte puşi
Prin dragostea fără hotare
Nu-i laşi la lei şi nici la urşi
Ţi-s mai de preţ ca trei popoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu