"
Ultimul curs pe care
1-a ţinut G. Călinescu la Universitate (readucerea lui „onorifică", după
vreo 10 ani, la diligentele lui G. Ivaşcu, este lipsită de orice relevanţă,
Călinescu, îmbătrânit prematur, bolnav, nu mai era ce fusese în 1948) a avut
loc în ziua de 31 ianuarie 1949, dar numai până la jumătate. După pauză (timp
în care o delegaţie din partea U.T.C., în frunte cu un reprezentant al ei, Paul
Cornea, i-a cerut cu vehemenţă să părăsească instituţia). La orele 11 şi ceva,
ne-am trezit cu o ceată de profesori noi, necunoscuţi, în frunte cu I. Vitner
care, urcând la catedră şi invitând pe cei care nu erau studenţi cu acte în
regulă să părăsească amfiteatrul Odobescu, a spus: „Din acest moment nu veţi
mai avea profesor pe d-1 Călinescu ci pe subsemnatul şi pe colaboratorii mei,
pe care i-a şi recomandat (Ov. S. Crohmălniceanu, Paul Cornea, Silvian
îosifescu, Vera Călin, Savin Bratu, Mihai Boldan, Naftuli David, D. Nanu, Zoe
Dumitrescu, Paul Georgescu, G. C. Nicoiescu, Rica Bralower, Vicu Mândra,
Viorica Huber şi alţi câţiva de care nu ne mai aducem aminte). Apoi, noul şef a
anunţat solemn începerea cursului său intitulat Poetul muncitor D. Th.
Neculuţă.
Însă,
perfidie şi diplomaţie tipic comunistă, după ce a fost dat afară — cu
notificarea către portar: „Fii, atent, individul ăsta să nu mai calce pe
aici!", sau cam aşa ceva — profesorul G. Călinescu a mai figurat pe
statele de funcţiuni o bucată de timp, până ce, academician fiind, a fost numit
directorul Institutului de istorie literară şi folclor, luând, probabil, un
timp, două salarii, lucrul necontând arunci când este necesar s-o aduci cu
politică. A fost făcut şi... deputat în M.A.N. (de Brăila, mi se pare),
decorat, în fine, cu ordinul muncii clasa a Il-a. (Lucru ce 1-a înfuriat foarte
tare, jucând comedie dubioasă, în funcţie de... spectatori; nu pricepeai exact
de ce pentru că i se dăduse numai clasa a Il-a, ori pentru decoraţia în sine).
Acum începe a scrie în favoarea regimului, Cronicile optimistului (redactate
foarte liber, prin grija lui G. Ivaşcu, citite ca atare de toată lumea cu mare
interes), chipurile pandantul pozitiv din progresistul Contemporanul de
acum, faţă de vechile, pesimistele, burghezele Cronici ale mizantropului."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu