Pagini

marți, 16 aprilie 2013

CÂNTECUL LĂUTARULUI, de Mihai Eminescu



Ca povestea cea sărmană
 Care nimeni n-o-a-nţeles,
Trec prin vremea tristă, vană,
Cum prin secoli un eres.

Sunt ca lira spartă-n stîncă,
Sunt ca glasul din pustii,
Sunt ca marea cea adîncă,
Sunt ca moartea între vii.

Dintre chinuri ce mă-neacă
 Eu sorbeam mirul curat,
Cum o lebădă se pleacă
Bînd din lacul îngheţat.

Dar cu moartea cea adîncă
Azi eu schimb al vieţii-mi gînd,
Am fost vultur pe o stîncă,
Fire-aş cruce pe-un mormînt!

Care-i scopul vieţii mele,
De ce gîndu-mi e proroc,
De ce ştiu ce-i scris în stele,
Cînd în van lumea o-nvoc.

Crucea-mi pară gînditoare,
 Parca arz-a vieţii-mi tort,
Căci prin neguri mormîntare
 Voi să văd faţa-mi de mort.

Doar atunci cînd prin lumine
M-oi sui la Dumnezeu,
Veţi gîndi şi voi la mine
 Cum am fost în lume eu.


Niciun comentariu: