Northrop
Frye este de părere că e greşit să foloseşti cuvântul mitologie pentru a
înţelege numai:
a)
ideologie rea sau bună;
b) ideologia altor oameni, însuşită denigrant, sau
c) mitologie bolnavă.
În acest context apare prejudiciul vulgar impotriva literaturii care a
făcut termenii teoriei
literare - mitul, fabulă şi
ficţiunea - sinonime cu ceva neadevărat. Sunt unii care cred că mitul este
patologie verbală: acest lucru este o aberaţie a secolului al XIX-lea, dar a supravieţuit
în secolul al XX-lea şi sunt şanse să
acopere şi secolul nostru. Este adevărat, există o caracteristică a mitului care face acest
tratament plauzibil: atunci când mitologia se transformă în ideologie şi
contribuie la formarea unui contract social. Frye dă ca
exemplu mitul creaţiei şi potopului din Genaza, unde se spune explicit
“Aceasta s-a întâmplat”, iar implicit “Cu greu s-ar fi putut întâmpla”, într-un
mod atât de precis. Raţiunea pentru prezentarea trecutului, realului sau legendarului, într-o astfel de formă, este
deja dată în prezentarea cuvântului. Societăţile timpului respectiv nu aveau o
idee clară a propriei istorii ca în vremea noastră, dar ştiau că vieţile lor se
vor sfârşi în moarte, că au văzut multe dezastre în vieţile lor, că îi aşteaptă
şi altele, şi că lumea lor este plină de cruzime şi de nedreptate. „Miturile
exercită o forţă contrabalans asupra istoriei, cu sugestia că evenimentele pe
care le întâlnesc repetă miturile ancestrale sau lucrează la înţelesul
decretat. Asemenea mituri nu sunt pur şi simplu “poveştile bătrânilor”, în
concepţia lui Thomas Mann, ci se confruntă cu o semnificaţie prezentă, scoţând
la iveală rezerva de curaj şi energie necesare pentru a menţine rutina sau
pentru a întâlni criza.[1]
[1] Northrop Frye, Words with Power. Being a Second Study of
“The Bible and Literature”,
Harcourt Brace Jovanovich, Publishers, Orlando,
Florida, 1990, p.28.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu