Precând dormeau
locuitorii pământului,
Iar luna îşi ieşise din
minţi
Devenind rotundă ca o
împlinire
Şi dansând beată cu
ielele,
Ea aştepta sub fereastră
Zburătorul.
Vântul bătea în rafale,
Apoi brusc se opera
Şi se tolănea ca un zefir
(Cam ca somnul
cuprinzând
Pe Apollo după
Prima noapte de
dragoste)
Ce-ar fi, am zis,
Să dau o fugă până la
ţărm
Şi să văd cum dorm
pescăruşii.
Ea mă aştepta risipit
pe ţărm
Picioarele se
prelungeau înspre nori,
Sânii erau insule de
smarald
Ochii.
Pătrundeau fără să ardă
Ca marea care devine
ţărm lovindu-l.
Ca ţărmul care devine
mare lovind-o.
Tu prăbuşită,
Alunecând în mine
Ca stropul de ceară
Care se prelinge
În josul albei
Şi nevinovatei
lumânări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu