în nopţile când caut rima
de vers uitat.
Cin te-a legat
ba de
stejari, ba de pământ,
de podiş
de lege,
În val de mare înecat.
invidiez
vremea celui născut
fără de lege.
Ca iov
beat
de trufia
de-a fi scris un vers cu sângele meu,
nu albastru,
nu făr păcat,
dar al meu.
soro dimineaţă,
zicea poetul ca-i vinovat
de-a fi râvnit
mereu
numai la fruct oprit.
Nu fruct râvnit eşti,
numai iubit.
şi nu ca morţii să te dau,
şi nu ca morţii să mă dau.
Si de când tot
mă învârtesc
ca uşa iadului în loc
fără unsoare şi noroc,
începe sângele să curgă.
Si-aud şi întrebarea
grea
atât de grea că-mi place-
de ce printre cei morţi
îl cauţi pe cel viu.
soră mireasă,
soră dimineaţă,
se face ziua
iar şi iar,
şi morţii vreau să-i pun hotar.
Vino cu mine spre apus
în ziua de
dincolo e
omega.
Nu-n tine e salvarea ta,
nu-n mine e salvarea mea.
Nu în iubire e apus.
Lumina-i sus.
Si eu îs uns
nu cu tărâţe nici catran.
Nici de vreun vers de peste an,
ci de codiţa unui miel.
Mireasa sora, cred în el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu