Dar dincolo de durerile lui reale, aflăm de la
Ovidiu şi ce ne interesează pe noi: cum erau (sau cum îi vedea el) oamenii de
pe aceste meleaguri.
- Ei se feresc
de gerurile grele îmbrăcînd piei de animale şi pantaloni cusuţi; numai faţa li se vede din tot trupul.
- Iarna, când
îngheţa Istrul, pe unde alunecaseră corăbiile, ei merg ca pe drum.
- Copita
calului izbeşte undele încremenite de ger;
- Pe aceste
noi poduri de gheaţă, pe care se scurge de obicei apa, „boii sarmatici trag
carele barbare" (Tristele, III,
10).
- Când sciţii
din Nord năvălesc să prădeze, localnicii fug în toate părţile; nimeni nu mai
păzeşte ogoarele, iar avutul lor nepăzit cade pradă jafului.[1]
- Ţarina
părăsită şi nelucrată ajunge pârloagă. „Nimeni nu mai brăzdează pământul, cu
mâna pe plug..."
- Barbarii nu
cunosc limba latină, iar limba greacă a fost învinsă de limba getică,
(Tristele, V, 2).
- „Păstorul
cânta din fluierele lui lipite cu smoală, ţinând coiful pe cap, iar fricoasele
oi se tem (aici) de războaie, nu de lup.
- Locuitorii
abia sunt apăraţi de întăritura făcută şi chiar înăuntrul cetăţii gloata
barbarilor, amestecată cu greci, provoacă teamă ;
- Barbarii
locuiesc împreună cu grecii, fără deosebire, şi ocupă cea mai mare parte din
case.
- Un grec,
chiar dacă nu s-ar teme de localnicii geto-daci, tot i-ai putea urî, văzîndu-le
trupurile acoperite cu piei şi părul lung.
- Un grec ca
Ovidiu se simte şi el barbar, chiar declarând-o, evident ca să-şi plângă
exilul: „Eu sînt aici barbarul, căci nu sunt înţeles de nimeni: când aud
cuvinte latineşti, geţii râd prosteşte".(Tristele, V, 10).
- Geto-dacii
îi tratează cu omenie pe greci.
- Ei preţuiesc
şi respectă ginta latină.
- Nu au
complexe de inferioritate: Ovidiu relatează cum într-o adunare, un bătrân get
care-l ascultase vorbind despre amiciţie, afirmă: «Şi noi, bunule oaspe,
cunoaştem numele prieteniei, noi, care locuim departe de voi, la Pont şi la
Istru ». (Epistulae Ex Ponto, III, 2, v. 43—44).
- Agricultura
şi creşterea oilor erau ocupaţii de bază ale locuitorilor Daciei Pontice.
- Oile au aici
lâna aspră.
- Duşmanul e
omniprezent: abia dă răgaz agricultorului să sape pământul
- Femeia nu
lucrează lâna, ci pisează darurile [zeiţei] Ceres
- Femeile duc
pe vîrful capului urcioare grele cu apă ...
- Viţa de vie
nu se împleteşte pe ulm." (Ex Ponto, III, 8).
[1] Dr. Marin Popescu- Spineni, România în izvoare geografice şi
cartografice. Din antichitate pînă în pragul veacului nostru, Bucureşti, Editura ştiinţifică şi
encicopedică, 1978, p. 51.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu