Cea dintâi este
teoria rasei sau antroposociologia. Ea este, se va vedea mai departe, foarte
veche. Dar se ştie că, sub forma ei actuală, ea are mai ales ca origine o carte
a contelui Henri de Gobineau, „Eseu asupra inegalităţii raselor
omeneşti" (1853-1855). Ea a fost desvoltată în Franca de d. Vacber de
Lapouge la sfârşitul secolului trecut. Însuşi „Anul sociologic", în
primele sale trei volume, a socotit că trebuie, deşi cu rezerve prudente asupra
fondului doctrinei, să consacre o rubrică antroposociologiei. In Germania,
teoriile gobiniste au cunoscut curând cel mai viu succes, şi în 1895 profesorul
Ludwig Schemann a întemeiat o „asociaţie Gobineau". In sfârşit, este
inutil să stăruim asupra succesului pe care 1-a avut ideea de rasă în Germania
naţional-socialistă contemporană.
Nu socotim nimerit să intrăm acei în amănuntele
acestei teorii. Ceea ce ne interesează cu deosebire sunt pretenţiile ei de a
se da, să nu spunem numai: drept ipoteză driguitoare, ci drept o dogmă, o
mistică, faţă de oare ar fi subordonata toată cunoaşterea omului. Profeţii
antroposociologiei au ajuns într-adevăr să se ocupe de „rasă", acest
complex biologic, un fel de punct de plecare apăsând asupra desvoltării umane
în felul unei fatalităţi de neînlăturat şi înrâurind-o prin urmare în chip
desăvârşit. De atunci, nu numai desvoltarea psihică a individului, dar toata
viaţa socială se află dependentă de această fatalitate, iar sociologia se află
absorbită în biologie. Tocmai principiul acesta a fost formulat de d. de
Lapouge, care a spus în „Selecţiuni sociale": „Faptele sociale se
explică prin lupta elementelor antropologice deosebite, şi istoria întreagă nu
este decât un proces de evoluţie biologică".[1]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu