” De la jumătatea anilor 70, o nouă
abordare a dezvoltării relaţiilor interculturale dintre Orient şi Occident a
fost în continuă dezvoltare. Pe lângă sistemele economice şi politice,
fenomenul cultural joacă un rol foarte important în adaptarea unei palete largi
de activităţi zilnice, la fel de diferite ca viaţa internă şi relaţiile dintre
naţiuni şi civilizaţii. În lumea contemporană, problema dialogului
intercultural dintre Orient şi Occident a fost din nou adusă în discuţie.
Aşadar, cultura este aria celei mai stabile interacţiuni şi înţelegere dintre
oameni. Noile nivele ale comunicării, orientarea contemporană spre dezvoltarea relaţiilor culturale şi
expansiunea orizonturilor culturii globale sunt factorii care fac din această
problemă, una dintre cele mai importante provocări ale modernităţii.
Dihotomia dintre Orient şi Occident
este un produs al istoriei. Conform filosofului rus Vladimir Soloviov, „o mare
dispută între Orient şi Occident cuprinde existenţa umană. După Herodot,
această confruntare îşi are originea în timpuri preistorice. Acesta consideră
nişte evenimente legendare ca fiind primele manifestări ale disputei – răpirea
femeilor din Argos de către fenicieni şi răpirea Elenei din Sparta de către
fiul regelui troian, Priam. Originând din timpuri atât de vechi, această
confruntare rămâne şi azi pe lista de discuţii, provocând o adâncă prăpastie
între oameni şi afectând eforturile umanităţii de a trăi cu adevărat
viaţa.”(1914, p. 3)
De-a lungul istoriei, mulţi filosofi
şi istorici ai culturii şi-au exprimat
părerea asupra ideii separării pe bază de conflict, cât şi asupra opoziţiei şi
eternei polemici dintre Orient şi Occident. Deci Soloviov nu este un „trecător
singuratic”. Totuşi, unele fapte istorice arată cât de periculoase pot fi
ideile de naţiune, cultură, excepţie istorică şi separare culturală. Poziţia
care confirmă importanţa universală a înţelegerii reciproce a început să se
răspândească. Conform lui Herman Hesse, un adept al acestei mişcări „profundă
şi rodnică înţelegere reciprocă între Orient şi Occident este imensa cerere, deşi
nesatisfăcută, pentru viaţă politică şi socială şi minimul necesar pentru o
viaţă spirituală şi vitalitate culturală. Problema actuală nu vizează
convertirea japonezilor la creştinism sau europeni care sunt convertiţi la
budism sau taoism. Datoria şi dorinţa noastră nu este să ne convertim la o altă
credinţă , ci să atingem cea mai mare deschidere a minţii cu putinţă: în
înţelepciunea orientală şi occidentală nu vedem forţe ostile îndreptate una
către cealaltă – sunt la poluri opuse – în timp ce viaţa există între ele.” (Orient - Occident, 1982, p. 217)”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu