Un splendid poem

                                    „Unde se duc aceste sloiuri dintre care

unul sunt eu? E poate cel din urmă,

sau poate primul drum adevărat.

Câţi ani mi-au trebuit să-nvăţ

ceea ce n-aş fi vrut să ştiu niciodată ―

şi iată e târziu, şi pentru totdeauna

 albul e întinat şi o aureolă  pustie

începe să mă urmărească. Semne, semne...

Jumătate din mine a fost, jumătatea cealaltă

îşi aduce aminte. Prea repede,

iubite vânt de nord! Am fost student,

am fost poet de avangardă

şi jucător de basket ― totul

mereu mai demult.  Acum

dau sărutare anotimpurilor, şi-ncep să pierd,

şi visez un biograf robust

care scrie, scrie mereu

în limba lui necunoscută.”

A.E. Baconschi

                        (Anno aetatis suae XL, vol. Fluxul memoriei)