Lui Nicolae Labiș
Hai la pădure,
Printre vechii
copaci
Coloane de templu,
Cuibare de păsări
Cunoscătoare de
cer.
Vom culege mure
Și vom număra
plopii firavi,
Ne vom lua de mână
Ca să prindem
trupul stejarului.
Te voi învăța să
asculți liniștea
Și să-ți recunoști
chipul
Într-un ochi de
ploaie.
Înainte de
întoarcere,
Am să-ți
mărturisesc,
Prietene,
Marele secret :
Nu e nicio
deosebire
Între univers și
bobul de rouă,
Așa cum nu se
desparte oceanul
De streașina
cerului.
Niculăiță, promit
Să nu mai ucid
nicidată:
Nici spre mine nu
voi îndrepta săgeata,
Necum spre fiica
jertfei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu