Nu mă-nspăimânt de stufărişuri, de cimitire, de ceaţă,
Moartea pentru mine nu-nseamnă
aproape nimic ―
Tac şi ascult şi ştiu cum se-ntâmplă toate
De parcă abia m-aş fi întors din drumul acela lung.
Nimeni nu moare şi n-a murit niciodată;
Lucrurile se reîntorc dar acolo de unde-au plecat ―
Toate câte se-npreunaseră-n trupul meu
Din nou se vor împrăştia ca frunzele la o adiere de vânt.
Ochii mi se vor deschide în râuri,
Braţele în ramuri de salcâm sau de fag,
Glasul şi cântecul se vor întoarce iar în pădure,
Respiraţia liniştită se va înapoia în maree.
(Aeternitas,
vol. Fluxul memoriei)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu