(nici de-ar fi vorba de-un coşmar),
nici tu nu vei deveni
cenuşă,
chiar dacă uneori
de diamant e cenuşa
sau
pulbere de stele.
Si cui i-ar plăcea
(vorbesc de cei care ştiu să deguste frumosul
şi eternitatea)
să fie floare.
Oare plusuri, minusuri, semnul înmulţirii
şi al mirării
a vrut El să fim
pe cămasa de noapte a lui Solomon, podoabă
adică pe pielea unui împărat
care a cerut înţelepciunde
doar fiindcă era mic şi prost,
crescut fără mamă
(că ştia David
ce fel de pomită e cumătra Batseba...).
Nu, doamnă,
iată rostesc eu adevarul pe care-l mestecă
toţi în gură
si nu au curajul
(nu de frică, ci din prostie)
să-l spună:
pietre de râu veşnic
va face din noi
Bunul şi viul
Emanuel.
Fiindcă stand langă
o biată prostituată
(aşa credeau orbii că e)
a văzut cum îi tremură
inima ei de pasăre
Plină de sânge.
Era sângele care
i-a ţâşsnit lui pe frunte
doua-trei zile după acea, doi trei ani mai târziu,
două trei veşnicii
până a apărut şi sângele
nostru.
Si nu la laborator
l-a dus
ca să-l recunoască :
ştia că e sângele unor netrebnici,
tocmai aceia
pentru care inima
lui
s-a făcut ţăndări.
O aşchie a sărit
pe buzele mele
şi spun, în şoaptă
(fiindcă în şoaptă se spun lucrurile sfinte,
nu la amvon),
ferice de omul pe care-l alege el,
duce la capătul care trebuie
firul început.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu