Doina bătrânului rapsod

Mi se pare mie, sau credeai

Că nu mai pot urca pe cai

Și  hățuri  n-o să pot  să țin

Că voi vărsa cupa de vin.

Am înțeles, din zâmbet șters

Că am probleme și la mers

Și că mai târâi câte-un pas,

Și n-am habar ce-i un pegas.

E drept la trântă mai preget

Că-s  ca  olteanul get-beget

Și cert cu bățul de alun

Și-abia apoi pocnesc  un pumn.

Cuțit n-am folosit nicicând

Căci preferam biciul din gând

Iar pe la pricini de moșie

Mă apucam de haiducie.

Tot ce-ai aflat e tânguire

Dinspre țiganii cu tingire

Sau născociri oarbe de huni,

O spun mai clar: sunt doar minciuni.

Dacă e cazul cu necazul

Dintr-un avânt am trecut iazul

Și când m-apucă pandalia

Rezolv orice cu poezia.

De nu mă crezi, dă-mi un cuvânt

Și doar s-apuc să-mi iau avânt,

De fluier, iute-apar doi cai

Cu care vom zbura pe plai.