Ce au adus romanii

Romanii au adus nu doar o religie nouă, ci şi o diversitate de închinări fără precedent. La aceasta se adăuga relativa lor toleranţă sau nepăsare când nu li se aduceau un afront." Mulţimea coloniştilor sosiţi din toate regiunile, şi mai ales din Orient, aduseseră cu ei zeii locali, divinităţi orientale cu un cult propriu, liturghii şi ceremonii speciale. Zeii italo-romani îşi au adepţii lor în rândul funcţionarilor administrativi imperiali, al proprietarilor de pământuri şi de sclavi, al soldaţilor. In peisajul religios al provinciei, sincretismul este curent: zeii se contopesc, asimilaţi unii cu alţii: Jupiter cu Zbelsurdos (zeu trac) şi Baal, Mitras se asociază cu Mars şi cu alte zeităţi ale războiului etc. Dacia este un conglomerat de religii - dar cu organizaţia religioasă asemenea tuturor provinciilor cucerite de romani ". - (Istoria României, voi. I, p.438 - 441). Nu vom vorbi acum despre influenţa religiei asupra limbii, dar vom sublinia rolul culturii latine în viaţa populaţiei încă geto-dace.

La ce nivel ajunsese cultura romană se observă studiind elementele de limbă latină din limba română. Este inutil să ne raportăm la textele scrise şi publicate la Roma în epocă. Coloniştii vorbeau o limbă vie, accesibilă, determinată de nevoile vieţii cotidiene. Cu cât erau mai departe de Capitală cu atât erau mai liberi să se adapteze inovaţiilor de la periferie dictate de însăşi evoluţia firească a limbii. Interferenţele, influenţele de orice fel - fonetice, de vocabular sau chiar de esenţă - nu se mai supuneau regulilor de academie, ci principiului suprem al înţelegerii cu cei de alături. Aici, ca în orice provincie a imperiului, nu se stabiliseră şi nu se aflau în trecere profesori din Roma, ci cetăţeni ai imperiului, cu cetăţenia obţinută de mult sau abia dobândită. Ei erau mezi, perşi, dalmaţieni, greci, sirieni, egipteni, gali, evrei. Au însă ceva în comun, câteva trăsături foarte importante: sentimentul că aparţin unei mari puteri şi unei mari civilizaţii, convingerea că nu mai sunt barbari, că sunt stăpânii lumii. Ei simt că au o datorie de îndeplinit - să civilizeze, să ducă până la marginile pământului nu doar pacea romană, ci şi spiritul roman. Şi toţi au un mare avantaj: se pot înţelege intre ei folosind limba latină, chiar dacă unii, trăitori la Roma vreme îndelungată le fac uneori observaţii în legătură cu folosirea incorectă a anumitor cuvinte." in aceste condiţii, avem toate motivele de a presupune că latina transplantată în Dacia precum şi latina dezvoltată în această provincie avea un statut socio-ligvistic vulgar, colocvial, prea puţin în legătură cu cultura. Mai mult decât oricare limbă neolatină, observă G. Rohles, româna a lăsat deschisă poarta elementelor alogene. în plus, româna nu a beneficiat, din motive independente de voinţa vorbitorilor, nici de alte legături cu lumea cultă a Occidentului, ceea ce a a dus la o restrângere a vocabularului. Ea se poate mângâia cu gândul ca este cea mai apropiată limbă de latina vulgară vorbită de-a lungul şi de-a latul Imperiului roman.