Principala
constatare este că lumina artei a reuşit să netezească un puternic conflict
ivit în cadrul spiritualităţii europene. Legătura dintre realitate şi arte pare
indestructibilă: „ încă de acum un veac o nouă decadenţă a artei coincide cu
ultima mare criză înregistrată în viaţa modernă. Conflictul nu se mai poartă
între natură şi spirit, ci între două aspecte deosebite ale spiritului, adică
între civilizaţie şi cultură. Dezvoltarea neobişnuită a tehnicei moderne apare
responsabilă în deschiderea acestui nou desechilibru; produsele puse în slujba
valorii economice, prin desvoltarea lor invadantă, nu se mai desfăşoară
paralel şi normal cu efectele celorlalte valori.
Evident,
soluţiile artei nu totdeauna au fost fericite. Una din formulele neizbutite
este aceia aplicată de către curentul naturalist. Aci arta, în loc să domine
termenii aflaţi în cauză, se pleacă condiţiilor tehnicei, postulând observarea
minuţioasă a celor mai nesemnificative amănunte, fără să proecteze asupra lor
însufleţirea panteistă. Detaliul mort, justificat de activitatea tehnică pentru
necesităţile sale speciale, nu mai apare motivat în arta naturalistă, care
descrie pe zeci de pagini componentele şi piesele unui obiect oarecare. Această
operaţie nesemnificativă pentru Papu,
este menţionată numai ca un document al străduinţelor artei de a limpezi
conflictul menţionat dintre civilizaţie şi cultură.”[1]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu