Contestat la apariţia volumului Cuvinte potrivite, în 1927 (că doar pe mulţi popise şi el!), Arghezi răspunde o dată atacurilor: ”am căutat cuvinte virginale, cuvinte puturoase,cuvinte cu râie: le-am excitat aroma,le-am avivat rănile cu sticlă pisată şi le-am infectat pe unele complet; şi cum de la ele la azur e o distanţă directă, o corespondenţă, am făcut pe cale artificială şi cuvinte oglinditoare sau străvezii şi am silit să intre în lumina lor eterogenul, ca într-o vitrină de optician ambulant. Mai pe scurt, m-a posedat intenţia de a împrumuta verbelor însuşiri materiale, aşa încât unele să miroasă, unele să supere pupila prin scânteiere, altele să fie pipăibile, dure sau musculate şi cu păr animal”.[1]
Interesantă este concepţia lui Tudor Arghezi despre ceea ce noi am numi inspiraţie şi tehnică. Întâi câteva versuri dintr-un poem intitulat simplu Un cântec:
Le-am muncit
Dar nu le-am iscusit.
Le-am lucrat, nu le-am făcut.
Am fost ca un ostenitor mut
Care-a grăit şi nu şi-a dat seama:
Eu am prins numai războiul şi scama.
Şi iată comentariu lui Cioculescu: ”Întâiul termen al disocierii este foarte limpede: artistul care iscuseşte este vizionarul; Arghezi se scutură de acest fel de muncă, la care sufletul poate să nu participe.Mai departe, deosebind între “a lucra” şi “a face”, înţelege să repudieze confecţionarea, munca neartistică, a lucrului în serie. Remarcabile sunt versurile în care poetul se compară cu ostenitorul mut, cvare a grăit fără să-şi dea seama: în acest al treilea termen al disocierii, artistul stăruie să aplece balanţa în sensul genezei inconştiente a operei de artă, chiar când poetul îşi munceşte şi îşi lucrează versul. În sfârşit, când poetul religios afirmă cu modestie că meritul său se reduce la materialele de lucru şi la unelte (scama şi războiul) cuvântul său nu mai poate fi primit decât cu circumspecţie, deoarece lucrul, după cum am văzut, nu s-a efectuat singur. Întrebarea ce s-ar mai putea pune este următoarea: în ce măsură arta lui Arghezi este lucidă? Ca în toate lucrările spiritului, săspunsul nu poate fi de natură cantitativă, cu procentaj exact. De bună seamă însă, luciditatea lui Arghezi este unul din factorii artistici cei mai considerabili. Oricât şi-ar prezenta poetul arta ca o manufactură mai isteaţă, nu l-am putea niciodată jigni, crezându-l pe de-a-ntregul".[2]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu