Era gata-gata să adorm
Pe pervazul ferestrei
Și să călăresc zorile.
Aseară plopii păreau abătuți,
Vântul câmpiei îi întristase,
Tu așteptai la colțul de străzi,
Dorul dădea să se întoarcă la mine.
L-am luat la rost,
L-am biciuit cum lovea bunicul
Câinii care-i mâncau puii
Din obor,
După ce el îi mângâiase în palmă.
Astfel și astfel pățesc
De la naștere.
Mă trezesc buimac precum bondarul
Beat de lumină.
Îmi amintesc numele tău,
Nemurire,
Și chiar înainte de pronunțare
Sângele pornește în aval.
Știu că mă aștepți și faci farmece,
Fierbi numele meu fără sarea din lacrimi.
Spune bună dimineața
Nemărginirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu