Într-un castan,
Frunzele lui
Sunt
Aproape ca nucul de-amare.
Dar voi zâmbi
Primilor ani de viaţă
Când eram învăţat
Să descopăr drumul
Spre
Casa bunicilor.
Apoi voi cobori
La lac
Şi voi sta sub apă
Până voi număra
Până la zece,
Până la o sută,
Până voi învăţa ce-nseamnă
Frica de moarte.
Şi după ce voi recunoaşte
Că am mintit,
Că am numărat până la sută,
Dar am mai sărit nişte cifre,
Voi scoate apa din urechi
Ş voi canta
Auraş-drăgălaş
Scoate apa din urechi
Ca-ti voi da iubiri mai vechi.
Adică mă voi juca,
Iubito,
In toate felurile,
Inclusiv jocul de-a părăsitul:
Ai văzut, doar,
Cum vindecă
Lacrima.
Rămâne cicatricea:
Tocmai mica
Neînţelegere: tu oferi
O floare
Şi celalalt,
Adică eu,
Nu simt decât sarea.
Trupul meu ieşit din mare
Bronzat ca ciocul unui pescăruş.
Ah ce prostii
Spune bătrânul scrib.
Nimic nu-i iese
Când nu e Rege, doar din când
In când
Reuşeste să joace
Rolul bufonului.
Povestea e, totuşi,
Veselă:
Când e regina
Apare
Şi-un Rege.
Poate eu, poate tu,
Poate Domnul Poem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu