„Descripţia pură fără mişcare de definire şi generalizare este o utopie psihologică. Cînd zic, descriind un înger : „această fiinţă are două mîini", gîndesc mental, subsumînd unei noţiuni : „e un biman". „Are aripi", adaug (iar mental observ : „e o volatilă"). „Părul îi cade ondulat şi blond pe umeri", continui (iar în minte zic : „e o făptură feminizată"). „Ţine în mînă o spadă", urmez (dar mental generalizez : „e un războinic"). Prin urmare descrierea se face prin raportări continui la universale, e un adevărat congres de judecăţi necesare, fără a se stabili însă o ierarhie între ele. Fenomenul descris este desigur un singular, compus însă din universale, adică dintr-o varietate de note, oare fiecare în parte poate intra în componenţa unei noţiuni. Prin notele sale, Napoleon e studiabil în antropologie, în anatomie, în fiziologie, în psihologie, în chimie etc. înlăturând toate aceste note-ferestre către universalitate nu mai rămîne nimic. Singulară este aşadar numai interferenţa universalelor. Firul de iarbă nu-i mai puţin personal şi istoric decît Napoleon, şi valul de asemeni, şi înţeleg pe individul prea contemplativ care ar plînge cînd un picior ar strivi acest fir de iarbă şi alte valuri ar turti acest val. Scriind istoria firului de iarbă, evoci nu mai puţin un număr inevitabil de legi.[1]”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu