Împăcare cu timpul dușman

Miroase a cer când nu ești singur

Și știi că ești așteptat sub cerdac,

Tatăl îți citește umbra din depărtare,

Dacă te vede uită de oftat.

Îi sunt obosite urechile,

Ochii confundă noaptea cu umeda ceață

Nu mai deosebește plânsul de geamăt

Știe că vii și asta-i e cârjă.

Am văzut o femeie rezemată de gard,

Încuraja bătrânul să nu moară,

Vine, i-a zis, vine curând,

Nu-ți opri răsuflarea,

Nu înceta rugăciunea.

Și m-am dus.

Îmbătrânisem și eu,

Nu mai voia să mă certe.

Eram pregătit să-i răsplătesc tot necazul,

Aveam creioane-ascuțite

Tot să notez.

Domnule,

De nimic n-a mai fost trebuință,

Ne cununasem împreună

Cu timpul.

Soarta nu mai râdea,

Rânjetul ei, cândva rece,

Devenise lumină.