Albastru de mare
Nepoluat de negrele gânduri,
Drumul de la ocean pâna la cer
Traversat cu luntrea iubirii.
Chiar ziceam unui gând
Dacă are rost să rostesc
Rostuirea roaselor cuvinte,
Iar Creola a sărit
Cu gura spre urechea mea
(Știa că am auzul fin
Și nu a țipat):
Dacă nu tu, Rege,
Atunci cine?
Am întors capul
Să n-o deranjez
(E sensibilă,
Oricât am fi de apropiați
Și m-ar duce în spinare
Sau aș face câmpie din cămășile ei).
Despre mine era vorba.
Umbra crescuse,
Se revărsa peste albastrul
Devenit senin de mai,
Senin de bine,
Iar eu mă cocoțam pe un fir de rază
Și întineream într-un vers.
Ah, cum mai râdeam,
De mult nu mai fusesem fericit
Ca-n versul:
Dă-te jos din corcoduș
Că iau pușca și te-împușc!
Nu cobor din cer, iubito
Și știu că n-ai să tragi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu