Două variante posibile

 „Prima care mi se pare evident verosimilă e a scriitorului orgolios care va rămlne la concepţia secolului al XlX-lea şi va declara pur şi simplu că toate acestea n-au legătură cu creaţia artistică, şi că cel mai cuminte e să-şi vadă de treabă liniştit şi să pună mai departe pe hîrtie rodul imaginaţiei sale ca şi cînd nu s-ar fi întîmplat nimic. Dar oare nu s-a întîmplat chiar   nimic ?   Iată întrebarea!   Poţi   să   continui să scrii, dar mai e sigur că vei reuşi în aceste condiţii să determini o mişcare în conştiinţe ?

 O altă reacţie este cea opusă acesteia. Nu mai e nimic de făcut cu lite­ratura legată de istorie şi de eveniment! Scoatem din plăsmuirile noastre tot ce ar avea vreo legătură cu războaiele, cu mişcările de masă, cu relaţiile sociale. Arta cuvîntului  e  „scriitură",  să  scriem  deci şi să imaginăm orice, care să ne ducă departe, oriunde şi oricum, numai să fie departe de bătrînul realism. Chiar cînd vei fi tentat să încropeşti o istorie interesantă, după ce ai scris-o în mod normal, o iei şi o încurci ca să se înţeleagă din ea cît mai puţin. Să poftească atunci să mai rivalizeze cineva cu noi, această presă, acest cinematograf, acest televizor... Aşa e, dar între­barea e dacă această literatură este lizibilă şi nu ne face într-adevăr să căscăm de plictiseală.

O altă reacţie posibilă o vom găsi la scriitorul care nu va ignora nici puterea documentului care fascinează pe cititor astăzi, şi nici imensa capacitate de informa­ţie pe care o reprezintă presa şi care, ea, cea dintîi, ia, ca să zicem aşa, pentru cititor, spuma evenimen­telor. El va renunţa să mai  conteze pe descrierea acestor  evenimente  deja  ştiute,   dar  nu  le  va  în­toarce spatele şi va încerca să iasă învingător folosindu-le altfel, dînd bătălia şi cîştigînd-o chiar cu ar­mele adversarului. Cum ?  Prin  cunoscuta putere  de generalizare pe care documentul brut n-o posedă, şi nici reportajul de actualitate, oricît ar fi el de senza­ţional. Există oare document cu o priză mai mare la cititor ca Procesul lui Kafka, sau Colonia peniten­ciară, sau Ciuma lui Camus, sau Peretele lui Sartre ? E nevoie să ne mai oprim să explicăm enormul succes al tuturor operelor de acest gen tocmai într-o epocă în care am fi tentaţi să vedem o îndepărtare a publi­cului de literatură ?”

Marin Preda