Eminescu: omul deplin și poetul deplin

„Şi totuşi cititorul român a ştiut, mereu, că Eminescu este mai mult decît un mare poet blestemat. Au venit atunci „ale­xandrinii" culturii noastre să-1 cerceteze pe toate feţele şi să-i pună scrierile în ordine, iar din rîndul lor s-au ales, ca mari de tot, Călinescu şi Perpessicius. 


Despre strădania exemplară a celui din urmă, nu trebuie spus decît că nu putea şi nici nu tindea să dea o imagine a omului deplin, ci doar a operei depline ; dar a rămas şi ea la poezie (6 volume din cele 15 proiectate), confirmînd, fără să vrea, imaginea poetului doar ca poet. 
Călinescu, în schimb, a reuşit cu adevărat să cuprindă totul, explorînd, ca nimeni altul încă, cu o competenţă suverană, lucrurile ; dar pînă la un punct a rămas un alexandrin — deşi era dincolo de condiţia aceasta, prin viziunea sa critică, ba chiar prin creativitatea pro­prie — căci a sfîrşit prin a pune pe cîntar lucrurile, spunînd în spirit de exactitate cit ştia şi ce sorţi în cultură avea Eminescu („Ar fi exagerat, desigur, să-i atribuim o filozofie originală !" ; [în materie de filozofie] „noţiuni temeinice şi pornire tehnică de specialitate nu avea" ; „Eminescu n-avea cum şti engleza" ; „Se poate vorbi de o îndrumare ştiinţifică se­rioasă ?" ; „Căpătase relativ târziu pasiunea pentru limba latină" ; „Greceşte, Eminescu hotărît nu ştia" ; „Ştia Eminescu limba fran­ceză ? citise asiduu cărţi [...] fără însă să stu­dieze gramatica.")

C. Noica