Sfârșitul elegiei

Cineva a promis

Că-i va râde în nas

Babei specializată în cosit

De vinovate ori nemurdare vieți

Și-o va întreba unde-i vârful înțepător,

Unde-i tăiușul,

Unde-i botul de fiară sălbatică.

Și tot cineva a promis

Că va strânge lângă el

Suflete pâlpăind de lumină,

Credința cât un bob

De muștar,

Firul de atom

Din cel mai neînsemnat tabel

Semnat de Mendeleev, Mendel, Păcădel,

Băiețel, Mititel, Dorinel, Scumpel.

Și a zis că ne va chema din adânc

Pe nume

(Sunt sigur că mă va striga prin diminutive,

Cum numai mama născocea neauzite silabe combinate

Și cum chiar prietenul meu Mircea Sandu, devenit Ciobanu,

Pastor de poeți și poezie,

Diminua la nesfârșit

Piatra.

Am avut (poate mai am)

Un vis

În care o fecioară

Mă numea rege.

Cineva mi-a promis

Că într-o zi

Chiar și tristețea

Va fi conjugată la perfectul compus

Cu negație-n față:

A dispărut

Ce a fost melancolie.