Te miri că nu mă
tem de copacii bătrâni,
Care-ar putea să mă
strivească-n cădere,
De drumurile care m-ar
pierde cândva
Și de ce nu ocolesc
fatalele iele.
Te miri că am
fruntea brăzdată adânc
Iar brațele sunt
slabe ca malul
Au cântat mulți
poeți nedreptatea
Unul chiar se
numise Bogdan și Amaru.
Cum de mă ridic
după strâmbe căderi
Ai vrut să afli
întrebând vrăjitoarea
N-avea habar, nu
știu nici profeții
De ce decantez în
taină licoarea.
Ție pot să-ți spun că
ții un secret
În sânii pe cari nu
i-a atins muritor
După ce îmi vei
spune adio
Tot una-i de
trăiesc sau de mor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu