Când avea de făcut o treabă, oricât de dificilă, Beniamin Dudescu prefera s-o facă de îndată și să scape de grijă. Nu-i convenea să amâne pe a două zi sau pentru ultima zi, dacă termenul era lung, fiindcă i se părea că grija pe care ar avea-o i-ar consuma tot timpul, iar el ar duce acea răspundere în spinare ca pe-o povoară insuportabilă. Așa proceda și în tinerețe, când era angajat reporter la o revistă săptămânală. De îndată ce primea o responsabilitate, își strângea un bagaj minim, pornea spre gară, ajungea la destinație, nota câteva informații necesare, și pornea înapoi spre Capitală. Pe drum, în tren, scria reportajul sau interviul pentru care se documentase. Nu-și amintește să fi întârziat vreodată. Prefera ca timpul care i-a rămas până la predarea textului sau până la închderea ediției să și-l petreacă în voie, fără să dea socoteală nimănui. Mergea liniștit cu prietenii și colegii la cafenele, viziona filme în cinematografele din centru, preferând pe cele de pe Bulevardul 6 Martie, fost și actual Regina Elisabeta. Uneori petrecea toate după amiezile în biblioteca Facultății de Litere, rebotezată și ea de multele reforme ale învățământului când facultate de filologie, când de limba și literatura română și unită sau despărțită cu facultățile de limbi străine, de limbi slave sau de limbi romanice și clasice, după cum suna apa în capul miniștrilor sau politrucilor reformatori din domeniul știință, cultură, învățământ.
La bibliotcă se împrietenise cu domnul Petrică, directorul, după ce mai înainte se certaseră în văzul lumii. Cauza era nobilă: dreptul de a citi cărți semnate de Nicolae Iorga. Se dusese într-o bună zi, era prin anul al patrulea sau al cincelea, la refturile cu fișe și căutând ceva anume ajunsese la Iorga. Când a văzut câte fișe sunt în bibloraft cu numele Iorga (virgulă) Nicolae, a a mețit. Nu atât de rău încât să nu badă câteva volume despre Basarabia. Și-a notat repede cota și a completat cerere, ca să-i fie adus volumul de către bibliotecară, așa cum era regulementul de funcționare a bibliotecii. Ajuns la masa di față, bibliotecara, de cum a văzut cererea, -i-a îmins-o înapoi de parcă ar fi avut în față o târnă cu șerpi.
- Dumneata ai văzut cota cărții?, a întrebat ea cu aerul savantei care e datoare să coboare gândul de la înălțimea calcului probabilităților la tocana de varză.
- Am văzut, că dacă nu-l vedeam nu-l scriam.
Domnul profesor Beniamin Dudescu a fost încă de mic recalcitrant și nu-i făcea plăcere să i se dea de înțeles că e cam prost, deși în sinea lui nu se credea prea inteligent. Probabil era misogin și în timpul studiilor, fiindcă era cam deranjat de colegele care se credeau foarte informate fiindcă avuseseră timp să citească prefețele cărților.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu