Scoate aburi pe nas dealul meu
Ca un mânz speriat de hamul străin
Pieptului său ca oţelul,
Coamei lui ca pădurea de brazi.
Apoi apar razele reci,
Ca privirea tatălui drept,
Ar vrea ocrotire să dea
Dar şi îndreptar pe cărare.
Chiar acum albul învinge noptarea
Ca un greucean care câştigă pariul,
Scoate zmeii prăvăliţi în adânc
Trimite pân la cer răzbunări.
Bulbii de flori, muguri sparg încleştarea
Toţi se răsfrâng înspre căi infinite.
Nu văd de ce-aş mai fi trist
Dă-mi mâna şi hai să plantăm înălţimi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu