Fenomenul cultural
„
Produsul spiritual al omenirii, văzut ca un perceptum, în plan obiectiv, poate deveni obiect de ştiinţă. Dar fenomenul cultural are aspect specific particular, este opera unei personalităţi, a unui popor, ca atare el nu încape în sfera ştiinţelor cu concept abstract, întemeiate pe cauzalitate. Sfera culturalului se înrudeşte cu aceea a organicului, întrucît stă sub regimul explicaţiei teleologice. Asta înseamnă că faptele particulare sînt raportate la un scop şi capătă o notă de valoare după proximitatea faţă de acesta. Explicaţia aparţine practicului, în înţelesul curent filozofic, şi deci n-are de-a face în mod direct cu „binele" şi „răul" din etică, ori cu „frumosul" şi „urâtul" din estetică, deşi cu toate acestea sîntem în acelaşi plan. Putem foarte bine să zicem despre un monstru organic că e „rău" întrucît n-a atins finalitatea pe care o atribuim sforţării sale, scopul fiind ratat. Rickert introduce în bună măsură istoria în sfera culturalului, recunoscînd totuşi că printr-o parte ea nu se desprinde de materie. „Die Gesohiehte hat itinter anderen gewiss auch, aiber durchaus nicht nur mit Geist zu tun." 2 Insă prin toate aspectele ei ea se supune explicării teleologice comune biologiei spirituale şi celei materiale.
Caracteristica faptului istoric este „die Einmaligkeit", aş traduce, în spiritul lui D. Cantemir, „osingurădatitatea", împrejurarea de a fi numai o dată. De aceasta se leagă condiţia unui conţinut de o maximă bogăţie prin raport la sfera minimă, spre deosebire tocmai de conceptul abstract unde conţinutul e minim şi sfera foarte largă.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu