Aveam capul plin de nu ştiu ce,
Dar eu credeam că sunt idei,
Idealuri şi idiosicrazii (nu iudeosincrazii, alo!)
Până mi-a spus bunicul dinspre mamă –
Care avea patima echilibrului -
Că ar fi vorba de bazaconii
(Nu spun că l-am crezut,
Dar tocmai atunci
Am căzut pe gânduri).
Iartă-mă, Doamne,
Că nu mă cunoşteam.
M-am luat la bătaie cu vântul.
Tunetului i-am poruncit să tacă,
Pe savanţi i-am trimis la alfabetizare
(Parţial nu eram departe de adevăr,
Că prea se lăudau cu bombele lor
Cu şi fără focoase,
Dar toate balonate la creier),
Şi de câteva ori
L-am contrazis pe Saul din Tars
(Că-i cam plăcea şi lui dialectica,
Plictisit de atâta împletitură de corturi
Şi de ascultat ţiterele lui Neron
Care, cică, nu avea timp să-l asculte.
Şi cum să aibă timp nebunii
Când ei sunt agitaţi din născare,
Având circuitele inversate).
Iart-mă, Doamne, că nu ştiam ce fac.
Domnule, nu mai lungesc vorba
(Acum ştiu că o vorbă în plus
Înseamnă o înţelepciune în minus,
Lucru pe care l-a constatat şi Iov),
Şi te rog
Cel mai mult să mă ierţi
Pentru ce am făcut
Ştiind că nu se cade.
Nici a face facere,
Nici a gândi gândire
N-ar fi fost cazul,
Dar, de!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu