Marele savant român Nicolae Iorga cita, cu decenii în urmă, opinia învăţatului german Lamprecht, care împărţea societăţile umane, pe linia lor de dezvoltare, în epoci de individualism şi epoci de tipism. “În epoca individualismului, scria el, individul este oarecum constituitor de opinie publică, el este legea. În tipism, individul este dator, din raţiuni de bună-cuviinţă socială, să-şi sacrifice individualul, pentru a fi aşa cum este toată lumea. Ei bine, o carte care are avantajul de a „fasona“ pe fiecare cam în acelaşi fel, o carte care, pe lângă acestea , în ea însăşi are însuşiri superioare de frumuseţe şi, în sfârşit, dar nu cel din urmă motiv, ca însemnătate, o carte ce nu este de fapt decât rezumatul unei întregi literaturi, poate să satisfacă toate nevoile literare ale unei societăţi începătoare.[1] Această carte este Biblia.
Nicolae Iorga vedea în Biblie „cartea care poate înlocui o întreagă literatură, cu care se poate sătura sufletul unei societăţi încă simple, şi, de câte ori o societate poate să întrebuinţeze o carte pentru orişicine, este mai bucuroasă decât atuncea când fiecare îşi are cartea lui. „Pentru o societatea este o binefacere ca toţi să se hrănească din acelaşi izvor literar, ca toţi să întrebuinţeze acelaşi fel de a cugeta şi de a simţi. Se crează în felul acesta un fel de uniune morală, de care societatea are cea mai mare nevoie.”[2]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu