Sugestiile
preocupării de artă sunt aci cele care desvelesc infinita expresivitate a
universului. Privite sub acest unghiu, aspectele creaţiunii nu mai apar
contingente, iar semnificaţia valorii triumfă pretutindeni. „Nu există nicio dificultate, scrie Papu, în faptul de a recunoaşte ca axiomatică
definirea lui Dilthey asupra Evului Mediu ca epocă teologică, a renaşterii ca
epocă artistică şi a vremii moderne ca epocă ştiinţifică. In ceea ce priveşte
ultima etapă, apare evidentă imensa contribuţie a punctului de vedere
cunoscător şi ştiinţific asupra tuturor activităţilor spirituale.
La rândul
ei, vremea modernă se constituie ca o moştenire a renaşterii; de aceea, cu
toată întipărirea pe care o dă ştiinţa întregii epoci menţionate, unele sinteze
spirituale de prim ordin sunt făptuite, în acest răstimp, tot de către artă.
Mai departe, Edgar Papu înregistrează soluţiile date de către perspectiva artistică
tuturor crizelor de ordin teoretic, ce încep din timpul marilor maeştrii ai
picturii şi se continuă până în veacul al XX-lea, veac ştiinţific.”[1]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu