Mi-aduc aminte — într-o zi de vară,
Oraşul prins în vechea-i alergare,
Ca scormonit de-o nevăzută gheară,
Vuia-mprejur şi-n clocotul din zare
Îşi prăvălea statornica strigare
Lung chiotind plămîna lui murdară.
Atunci sub ploaia arşiţei de soare.
Ce trimitea ucigătoare suliţi,
În zgomotul de guri asurzitoare,
Eu te-am văzut la colţul unei uliţi,
Vîslaş trudit prin goana nentreruptă,
Răzleţ purtîndu-ţi jalba călătoare,
Rătăcitor ţăran cu faţa suptă.
În strălucirea razelor de-amiază,
Ce luminau sfiala ta stîngace,
Prin strigătul agenţilor de pază,
Tu strecurîndu-ţi teama şi amarul,
Cu cele două blînde dobitoace
Neştiutor înaintai în cale...
În drumul greu părea că plînge carul
Din bietele încheieturi uscate,
Părea că boii prinşi de-aceeaşî jale,
În ochii umezi, dătători de pace,
Subt arcuirea frunţilor plecate
Băsfrîng icoana sărăciei tale.
Atît de singur, fără de povaţă,
Erai, sărmane suflet de la ţară,
În nenţelesul haos de viaţă,
Că-n ziua asta jalnică de vară,
Durerea mea te-a priceput mai bine,
A priceput că-n veşnică frăţie
Noi aşteptăm aceeaşi vijelie,
Străin pribeag şi frate bun cu mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu